Acasă Actualitate (FOTO) Filmul TRAGEDIEI de la Filipești. Tinerii care s-au ÎNECAT în Siret...

(FOTO) Filmul TRAGEDIEI de la Filipești. Tinerii care s-au ÎNECAT în Siret încercau să-și salveze prietenii

 

Cinci adolescenţi au murit înecaţi în râul Siret, duminică, după ce, potrivit martorilor, ar fi încercat să-şi salveze prietenii care erau la un pas să se înece. Însă au fost ei luaţi de curenţi.

Potrivit observatornews.ro, opt tineri s-au urcat, duminică, pe bicicletă și au mers să se scalde pe malul râului Siret, la aproximativ 10 – 15 km distanță de casă.

Toţi adolescenţii erau din judeţul Neamţ şi n-ar fi cunoscut zona în care au mers la scăldat.

Câțiva dintre ei au reușit să iasă la timp, însă cinci tineri au fost înghițiți de ape, încercând să-și salveze prietenii care alunecaseră de pe mal. Doi dintre ei aveau 14 ani, alţi doi 17 ani, iar celălalt 18 ani.

Autoritățile au făcut tot ce le-a stat în putință pentru a-i salva.

Familiile adolescenţilor, dar şi martorii au aşteptat ore în şir pe malul Siretului un semn de la salvatori. Mai multe echipaje de pompieri, medici şi scafandri din Neamţ şi Bacău au sosit de urgenţă în comuna băcăuană Filipeşti, unde tinerii veniseră la scăldat. După mai multe ore de căutări, scafandrii au început să scoată, unul după altul, trupurile la suprafaţă.

Dintre cei opt adolescenți care au plecat împreună la scăldat, doar trei s-au mai întors acasă.

Localnicii sunt șocați. Aceștia recunoșteau că toți acești copii obișnuiau să meargă la Siret pentru a se scălda, dar niciodată nu au crezut că o asemenea tragedie este cu putință. (foto: captură video)