Poliţia Română, împreună cu Ministerul Educației și cu firma Tymbark Maspex România, continuă implementarea programului național ,,Şcoala Siguranţei Tedi” și în anul școlar curent. Obiectivul principal al programului este de a-i învăța pe elevii de clasa întâi cum să fie în siguranță pe stradă, în drumul spre şcoală şi spre casă, precum și în perioada vacanțelor.
Polițiștii din cadrul Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității al I.P.J. Bacău desfășoară activități la clasele din județ înscrise în program, completând educația pentru siguranță pe care elevii o primesc de la cadrele didactice și de la părinții lor. Aceasta reprezintă un domeniu prioritar de interes pentru toate instituțiile implicate în procesul de formare a tinerei generaţii.
În această săptămână, polițiștii au vizitat Școala Gimnazială nr. 1 Onești, unde au discutat cu elevii a patru clase întâi, despre potențialele pericole ce se pot ivi la școală, la joacă, pe stradă, dar și acasă, informându-i totodată cum pot preveni astfel de primejdii sau ce soluții au la îndemână, la vârsta lor, pentru a se apăra.
Poliţiştii de prevenire le-au prezentat copiilor principalele reguli de comportament în trafic, indicatoarele rutiere, aspecte privind trecerea pentru pietoni şi le-au explicat semnificaţia semaforului pentru pietoni, dar și recomandări referitoare la adoptarea unui comportament preventiv la şcoală, acasă sau pe timpul vacanţelor. De asemenea, s-a accentuat aspectul siguranței online, în contextul în care copiii petrec tot mai mult timp conectați la internet, de la vârste fragede.
n interacțiunea cu polițiștii, elevii au beneficiat de vizualizarea unor materiale și filmulețe educativ-preventive menite să le dezvolte un set de abilități la care să apeleze în diverse situații de risc. (sursa: IPJ Bacău)