Ana Dora Costea (foto dreapta), elevă la Colegiul Naţional „Grigore Moisil” din Oneşti, pleacă mâine într-un scurt sejur în Franța, la Eysines, oraș înfrățit cu municipiul Onești, drept rezultat al reușitei sale, după ce a câștigat premiul întâi la ediția de anul acesta a concursului „Prix de la Francophonie”.
Concursul „Prix de la Francophonie”, adresat întregii comunități oneștene s-a desfășurat în primăvară, în cadrul proiectului de înfrățire între primăriile orașelor Onești și Eysines, iar eleva Ana Dora Costea, coordonata de prof. Loredana Hanganu, a obţinut premiul întâi. „Jurizarea lucrărilor de către 11 membri francezi a acordat textului „Le chemin de la guérison”, al Anei Dora Costea, în unanimitate , premiul întâi și o vacanță în Franța, la Eysines, în perioada 24.08- 01.09.2023! Îi urăm un sejur minunat și o experiență valoroasă! Felicitări elevei și doamnei profesoare!!!”, au transmis reprezentanţii Colegiului Naţional „Grigore Moisil” din Oneşti, la finalul concursului, ajuns la a 25-a ediție.
„Premiile mult așteptate pentru secțiunile gimnaziu şi liceu în cadrul concursului Prix de la Francophonie au sosit, spre bucuria şi curiozitatea câștigătorilor. În cadrul programului de înfrățire între Primăria Onești şi Primăria Eysines, a 25-a ediție a concursului de creație în limba franceză s-a bucurat de o participare numeroasă, 39 de elevi disputându-și marele premiu (excursia de o săptămână la Eysines, Bordeaux) și nu numai!
Felicitări, din nou, câștigătorilor și așteptăm cu drag, în fiecare an, la concurs, elevii comunității oneștene! Până atunci, sejur plăcut în Franța câștigătoarei Costea Ana-Dora, C N. Gr. Moisil, iar celorlalți să vă bucurați din plin de premii – răsplata muncii voastre! Mulțumim, în mod special, librăriei Les mots du zèbre din Eysines care a sprijinit atât de consistent această premiere!”, a punctat prof. Loredana Hanganu.
Ana Dora Costea, elevă în clasa a IX-a, a obținut tot anul acesta și mențiune la Olimpiada Națională de Franceză, Cluj, 2023, recompensată cu Diploma Menţiune MEN, rezultatul fiind cu atât mai meritoriu cu cat este doar o prima experienţa! (foto: Facebook / Ana Dora Costea)











