Un elev de clasa a doua a fost sărbătorit opulent, la împlinirea vârstei de 9 ani. Părinții i-au angajat o cântăreață de muzică populară, care a descins alături de 3 cameramani și fotografi în sala de clasă, de la Școala „Miron Costin” din Bacău. Evenimentul s-a petrecut joi dimineață, iar aniversarea inedită a stârnit nemulțumirea altor părinți, după ce filmarea „petrecerii” a apărut pe rețelele de socializare, relatează Ziarul de Bacău.
Cântăreața a scos din desaga cu daruri pentru copil chiar și o șampanie, pe care a pus-o pe masa la care stă sărbătoritul în sala de clasă.
„Părinții altor copii din clasă nu au fost încântați de modul extravagant în care a fost organizată aniversarea. Surprize, surprize, da, sunt frumoase… Dar ce ne facem cu părinții care nu își permit să facă o surpriză asemănătoare, tot la școala copilului. Vă dați seama cu cât patos povestesc acasă părinților și totodată rugându-i să le promită că și ei vor să aibă parte de asa ceva… Ce ziceți?”, a reacționat un părinte pe rețelele de socializare.
„Când unii copii abia au bani de pachet, alți părinți aleg să epateze, aducând mâhnire în sufletele copiilor cu mai putine posibilități! Sunt curioasă ce părere are conducerea acestei școli despre acest eveniment ce a devenit material de media fără acordul părinților”, a spus alt părinte. (foto: captură Facebook)
Articolul integral AICI













