Centrul Județean de Excelență – „Pași spre Succes” și-a redeschis porțile la Onești, unde peste 200 de elevi din clasele a III-a și a IV-a susțin sâmbătă de sâmbătă testări la limba română și matematică. Evaluările au loc în cadrul unui program intens de pregătire, desfășurat timp de 18 săptămâni, menit să identifice și să formeze cei mai motivați elevi. 92 de copii au fost selectați pentru a intra în această aventură educațională, coordonată de cadre didactice și voluntari dedicați.
„CENTRUL JUDEȚEAN DE EXCELENȚĂ – „PAȘI SPRE SUCCES”, și-a redeschis porțile la Onești pentru elevii care își doresc cu adevărat performanță.
Astăzi (n.r. – sâmbătă, 6 decembrie), zeci de copii talentați au susținut testarea scrisă la limba și literatura română și matematică, primul pas spre o călătorie de 18 săptămâni în lumea cunoașterii și a competiției constructive.
Scopul? Selectarea celor mai motivați și mai pasionați elevi, dornici să descopere, să înțeleagă și să depășească limite.
Cine sunt actorii principali?
Copiii din clasele a III-a și a IV-a care iubesc matematica sau limba română și care au ales să facă parte din această aventură a excelenței.
Regizorii din culise?
Cadre didactice dedicate, voluntari cu suflet mare, care au ales să-și ofere timpul și energia pentru a ghida pașii micilor exploratori spre succes.
Pregătirea se va desfășura în fiecare sâmbătă, timp de 18 săptămâni, între orele 9:00 – 11:00.
La testarea inițială s-au înscris peste 200 de copii, iar în urma evaluării au fost selectați 92 de elevi, toți entuziasmați să înceapă această experiență unică.
Finalul proiectului va fi marcat printr-o evaluare specială pe 25 aprilie 2026, când munca și progresul fiecărui elev vor fi celebrate.
La Onești se construiește excelența.
Pas cu pas. Sâmbătă de sâmbătă. Copil cu copil.
Doamne ajută!”, a transmis purtătorul de cuvânt al Primăriei Oneşti, Laurenţiu Neghină.













