Acasă Actualitate (FOTO) Două accidente rutiere pe DN11 Onești – Bacău, în a doua...

(FOTO) Două accidente rutiere pe DN11 Onești – Bacău, în a doua zi de Crăciun. Un bărbat a fost rănit

 

În a doua zi de Crăciun, pe DN11 Onești–Bacău au avut loc două incidente rutiere, unul dintre acestea soldându-se cu o victimă, informează Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Bacău.

Potrivit IPJ Bacău, primul eveniment rutier a avut loc în zona Măgura și a constat într-o coliziune între două autoturisme, produsă pe fondul nepăstrării distanței de siguranță. Conducătorii auto implicați s-au înțeles amiabil, fără a fi necesară intervenția poliției.

Cel de-al doilea accident s-a produs la ieșirea din localitatea Sănduleni, pe sensul de mers Onești–Bacău, și a implicat trei autoturisme. Potrivit IPJ Bacău, un autoturism condus de o femeie de 44 de ani a frânat, moment în care mașina din spate, condusă de o femeie de 70 de ani, care nu ar fi păstrat distanța regulamentară, a intrat în coliziune cu cea din față. În impact a fost implicat și un al treilea autoturism, condus de un bărbat de 66 de ani, care a lovit vehiculul din fața sa.

În urma accidentului, o persoană a fost rănită: un bărbat de 71 de ani, pasager în autoturismul condus de femeia de 70 de ani. Toți conducătorii auto au fost testați alcoolscopic, rezultatele fiind negative.

De asemenea, în prima zi de Crăciun, în jurul orei 17.00, pe DN12B, în localitatea Slănic Moldova, două autoturisme au fost implicate într-un alt eveniment rutier. Accidentul s-ar fi produs pe fondul condițiilor meteo nefavorabile, carosabilul fiind acoperit cu polei și gheață.

Polițiștii le recomandă șoferilor să adapteze viteza la condițiile de drum și să păstreze o distanță corespunzătoare între vehicule, mai ales în condiții de iarnă. (foto: captură video Botezatu Costel)