Acasă Actualitate (FOTO) DOLIU la Mănăstirea Bogdana. A MURIT una dintre cele mai iubite...

(FOTO) DOLIU la Mănăstirea Bogdana. A MURIT una dintre cele mai iubite starețe. „Lucrarea sa pilduitoare a dat roade binecuvântate”

 

Obștea Mănăstirii Bogdana și-a luat rămas bun de la stareța Cristofora Hârjabă. Proinstareța Mănăstirii Bogdana din Județul Bacău, stavrofora Cristofora Hârjabă, a fost condusă, sâmbătă, 25 mai 2024, pe ultimul drum pământesc, de un numeros sobor de clerici, maici starețe și monahii din eparhie, și mulțime de credincioși care au cunoscut-o și iubit-o.

Slujba de înmormântare a fost săvârșită cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului de către Preasfințitul Părinte Veniamin, Episcopul Basarabiei de Sud, înconjurat de un numeros sobor de slujitori, din care au făcut parte și Părintele Arhimandrit Pimen Costea, Vicar eparhial, Părintele Arhimandrit Nicolae Dănilă, Consilier eparhial coordonatorul sectorului exarhat, Părintele Nicolae Zaharia, Protopop al Protopopiatului Onești și numeroși preoți.

Dimineață a fost săvârșită Sfânta Liturghie, după care a urmat Rânduiala Slujbei de înmormântare pentru monahi, în cadrul căreia au fost înălțate rugăciuni pentru iertarea păcatelor celei care s-a ostenit ani la rândul pentru reclădirea, înfrumusețarea și extinderea mănăstirii, dar și pentru creșterea duhovnicească a maicilor pe care cu deosebită dragoste le-a condus.

La final, Preasfințitul Părinte Veniamin a evocat chipul jertfelnic, iubitor de rugăciune, dar și preocupat de treburile gospodărești de care a dat dovadă stavrofora Cristofora, care din copilărie a iubit Biserica și a intrat în ascultarea monahală de la o vârstă foarte fragedă. De asemenea, a evocat momentul trist al Decretului 410, care a scos din mănăstiri numeroși monahi, inclusiv pe stareța de la Bogdana, dar și modul în care, împreună cu vrednicul de pomenire duhovnic Isaia Țugurlan, a reclădit din ruină Mănăstirea Bogdana și a reaprins flacăra credinței în acest loc binecuvântat de Dumnezeu.

„Am cunoscut o pe maica stareță și am fost impresionat de lucrarea ei. Am fost impresionat de dragostea din aceasă obște, de unitatea și solidaritatea dintre maici, dar și de dărnicia lor.

Am cunoscut o în ultimii ani poposind în această mănăstire și fiind impresionat de lucrarea frumoasă, dar mai ales de tot ceea ce s-a făcut aici, în această obște, iar dumneavoastră astăzi sunteți martorii lucrării maicii starețe pentru că v-ați aduna din diferite locuri pentru ca să o petrecem pe drumul ei spre înviere. Maica stareță cred că ne spune tuturor: rămâneți în Hristos! Rămâneți statornici! Rămâneți fideli făgăduințelor pe care le-ați făcut Lui Hristos! Rămâneți în ascultare față de Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Ioachim și față de stareța nouă, de maica Mihaela care a crescut în această obște și care, cu aceeași dragoste și bunătate, învățând de la maica Cristofora, se străduiește să mențină făclia credinței în obște și duhul monahal de odinioară!”, a arătat Preasfințitul Părinte Veniamin.

Apoi, părintele arhimandrit Pimen Costea a citit mesajul transmis de Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul ortodox român al Europei de Nord, intitulat „La despărțirea de o mironosiță a monahismului românesc” în care, ca un vechi părinte și prieten în duh al maicii starețe și al obștii monahale atât de primitoare de la Bogdana, a ținut să încurajeze și să aline duhovnicește pe monahiile care și-au petrecut pe mama lor spirituală pe ultimul drum pământesc:

„Întotdeauna am fost impresionat de dragostea jertfelnică a obștii de la Bogdana și de smerenia, delicatețea și ospitalitatea întru Hristos a Maicii Hristofora. Lucrarea sa pilduitoare a dat roade binecuvântate și mă rog Bunului Dumnezeu ca moștenirea sa să rămână și să aducă pe mai departe rod, spre mântuirea celor mulți”, a arătat Episcopul Ortodox Român al Europei de Nord.

Apoi, în sunet de toacă și clopot, maicile au purtat pe umeri sicriul cu trupul celei ce le-a călăuzit atâtea decenii, într-o procesiune în jurul bisericii, după care a fost înhumată în cimitirul mănăstiresc. (text: Silviu Dascălu; foto: Protoieria Onești)