O cisternă s-a răsturnat ieri la prânz pe DN 11A, într-o curbă, pe raza comunei Căiuți, în afara părții carosabile, foarte aproape de calea ferată din apropiere. Pompierii oneșteni nu doar că au asigurat măsurile PSI, dar au coordonat și acțiunea de transvazare a gazului de sondă din cisterna răsturnată în alte două care au fost aduse special pentru a prelua încărcătura. (ȘTIREA INIȚIALĂ AICI)

Potrivit polițiștilor rutieri, cisterna plină cu gazolină s-a răsturnat după ce șoferul acesteia, de loc din comuna băcăuană Poduri, a încercat să evite impactul cu un autoturism care se deplasa din sens opus și care tăiase puțin curba. Așa cum se presupusese încă înainte de anchetarea evenimentului rutier.

Niciunul dintre cei doi conducători auto nu consumase alcool, a reieșit în urma testului cu aparatul etilotest.