În cadrul operațiunii JUPITER, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și a Inspectoratului General al Poliției Române, la data de 5 noiembrie, polițiștii IPJ Bacău au desfășurat mai multe percheziții pe raza județului.
Astfel, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Buhuși, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Buhuși, împreună cu polițiștii Serviciului de Ordine Publică Bacău, Biroului pentru Protecția Animalelor, însoțiți de criminaliști și luptători pentru acțiuni speciale, au desfășurat activități în orașul Buhuși și comunele arondate, pentru prevenirea și combaterea infracțiunilor la regimul silvic.
În cadrul activităților au fost puse în executare 5 mandate de percheziție domiciliară, în cadrul unor dosare penale ce privesc comiterea de infracțiuni la regimul silvic.
La percheziții au fost descoperiți și ridicați în vederea stabilirii provenienței, aproximativ 30 mc de material lemnos.
5 persoane au fost conduse la sediul poliției pentru audieri, iar față de 3 dintre acestea a fost dispusă măsura reținerii, pentru 24 de ore, fiind introduse în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al I.P.J. Bacău.
La activități au participat și jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Bacău, din cadrul Grupării de Jandarmi Mobilă Bacău, precum și lucrători silvici.
Pe întreg parcursul procesului penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.
Totodată, au fost legitimate aproximativ 50 de persoane și verificate 30 de autovehicule, pentru neregulile constatate fiind aplicate 15 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 10.000 de lei și retrase 4 certificate de înmatriculare. (foto: IPJ Bacău)















