Comisarii Gărzii de Mediu Bacău împreună cu reprezentanți ai Poliției Municipiului Onești și ai Inspectoratului Județean de Jandarmi Bacău au descins, în această dimineață, în trei gospodării din satul Rădeana, comuna Ștefan cel Mare.
Comisarii Gărzii de Mediu au ajuns la cele trei adrese din apropierea Oneștiului având informații că în respectivele locații sunt depozitate deşeuri de echipamente electrice şi electronice, părţi componente metalice din caroserii auto, părţi componente metalice din căruţe, cabluri electrice, diverse deşeuri de obiecte casnice metalice, notează jurnaluldebacau.ro.
Luați la întrebări de comisarii Gărzii de Mediu, cele trei persoane care își transformaseră curțile caselor în depozite de deșeuri au admis că nu dețin societăți comerciale pentru desfășurarea activității de colectare a deșeurilor menționate mai sus. Toate deșeurile găsite, au mai precizat cei trei, fuseseră colectate de la persoane fizice, în ultima jumătate de an.
„Pentru desfăşurarea activităţii de recuperarea deşeurilor şi resturilor metalice reciclabile şi a activităţii de comerţ cu ridicata a deşeurilor şi resturilor fără a deține acte de reglementare (autorizație de mediu), cei trei deţinători de deşeuri identificaţi au fost sancţionati fiecare contravenţional cu câte o amendă în valoare de 10.000 lei”, se arată în comunicat. (foto: jurnaluldebacau.ro)













