Crimă îngrozitoare în comuna Plopana, din județul Bacău, unde relația dintre doi iubiți s-a terminat în cel mai tragic mod cu putință. Orbit de gelozie, un bărbat de 53 de ani şi-a înjunghiat mortal partenera, în vârstă de 40 de ani, notează stirileprotv.ro.

Suspectul o acuza mereu că îl inșela, și adesea o și lovea, spun vecinii lor. Anul trecut, femeia obținuse un ordin de protecție împotriva individului. Chiar și așa, cei doi au continuat să se vadă până când, într-un moment de furie necontrolată, bărbatul i-a devenit din iubit – călău.

Potrivit rudelor, bărbatul era împreună cu victima de un an. Relaţia lor a fost, însă, presărată mereu cu scandaluri din cauza geloziei lui, spun cunoscuții cuplului. Totul a culminat duminică, când cei doi s-au certat din nou, iar individul a ucis-o pe femeia de 40 de ani. A mers apoi în sat, plin de sânge, şi a spus celor întâlniți pe drum ce a făcut.

A spus la nişte oameni de acolo că era plin de sânge pe mâini, că a omorât-o şi şi-a luat de o grijă. Oamenii au venit şi s-au dus la sora ei”, spune o vecină.

Povestea lor prevedea parcă sfârșitul. Din cauza bătăilor pe care le primea de la bărbatul violent, femeia ceruse ajutor autorităților, în iulie, anul trecut.

Păcat, că era o femeie bună, gospodină. Nu se certa cu lumea, nu nimic. Îşi făcea treaba acasă”, spune un alt vecin.

Suspectul a fost reținut, după crimă.

Dacă nu mai poţi ţine o relaţie, nu o mai ţine. Stai liniştit în banca ta acolo. Unul se duce la puşcărie şi unul a murit şi asta e beleaua”, a declarat un alt vecin.

Bărbatul este cercetat pentru omor şi riscă să stea după gratii, următorii 25 de ani. (foto: captură video)