Acasă Actualitate (FOTO) Comuna de lângă ONEȘTI care se pregătește să devină printre puținele...

(FOTO) Comuna de lângă ONEȘTI care se pregătește să devină printre puținele din județ în care TOȚI oamenii au APĂ CURENTĂ în gospodării

 

În comuna Gura Văii, situată în vecinătatea municipiului Onești, nu mai este mult și se vor finaliza lucrările la rețeaua de alimentare cu apă. Potrivit spuselor primarului Silviu Tinei, doar câteva gospodării mai sunt de racordat la sistemul de alimentare cu apă realizat de administrația locală. Astfel, comuna Gura Văii va deveni printre puține din județ în care toți oamenii vor avea apă curentă în locuințe.

„Am intrat în linie dreaptă cu finalizarea alimentării cu apă!

Doar 60 de gospodării din 2200 mai sunt de racordat la sistemul de apă potabilă al comunei Gura Văii!

Acum echipele lucrează pe Dealul Oanei , în Dumbrava, în timp ce pentru zona de deal a satului Gura Văii s-a definitivat montarea rezervorului de înmagazinare a apei.

Cu o mică întârziere , generată de ploile abundente din ultima perioadă, lucrările se vor repoziționa pe graficul obișnuit!

În scurt timp vom putea afirma , cu mândrie, că suntem printre puținele comune din județ cu 100% grad de acces la apă potabilă!”, a transmis primarul Silviu Tinei, într-o postare pe Facebook. (foto: Facebook / Silviu Tinei)