La circa un an și două luni de la data alegerilor locale, Consiliul Local Onești își modifică deja componența, după ce unul dintre aleși, este vorba despre Alexandru Cristea, a ales să renunțe la mandat pentru a putea prelua o poziție în cadrul executivului, și anume cea de consilier personal al viceprimarului Adrian Jilcu, pe probleme de fonduri nerambursabile.

“Întrucât calitatea de consilier local nu îmi permite să mă implic activ în pregătirea viitorului exercițiu de finanțare, astăzi am demisionat din funcția de consilier local și m-am alăturat colegilor din primărie pentru a sprijini activitatea serviciului de integrare europeană”, preciza Cristea în momentul depunerii mandatului, în prima jumătate a lunii octombrie.

Locul lui Alexandru Cristea în Consiliul Local Onești va fi luat de un alt membru PMP, și anume de omul de afaceri Adrian Jitaru, un apropiat al fostului ministru al Comunicațiilor, Valerian Vreme. Propunerea Adrian Jitaru pentru postul de consilier local supleant a fost validată de Judecătoria Onești, iar astăzi acesta va depune jurământul în fața noilor colegi.