Nu mai puțin de cinci mașini au fost sparte, noaptea trecută, în municipiul Bacău, în zona Letea – Narcisa – Bicaz, paguba produsă fiind de circa 20.000 de lei, după cum au precizat polițiștii. Toate spargerile au avut unul și același autor, care a intrat în mașini după ce a făcut țăndări geamurile acestora.
Individul a fost prins câteva ore mai târziu de polițiști, și a fost reținut pentru 24 de ore.
„În urma cercetărilor și a activităților operative desfășurate de polițiștii băcăuani cu privire la tentativa de furt calificat din noaptea de 21/22 octombrie a.c, comisă în dauna autoturismelor de pe raza municipiului Bacău, a fost identificat și depistat un tânăr de 19 ani, din comuna Hemeiuș, bănuit de comiterea faptelor.
Tânărul se află în acest moment în custodia polițiștilor în vederea administrării probatoriului, urmând a se lua măsura reținerii acestuia pentru 24 de ore.
Facem precizarea că, polițiștii au extins cercetările față de cel în cauză și cu privire la furtul unui telefon mobil, în valoare de 5.700 de lei dintr-un autoturism, în noaptea de 17/18 octombrie a.c.
Întreg prejudiciul cauzat este estimat la peste 20.000 de lei, mare parte din el reprezentând distrugerea geamurilor autoturismelor”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Bacău, subcomisarul Cătălina Păduraru. (foto: bacau.net)













