Pescuitul recreativ este o activitate plăcută și relaxantă, însă trebuie respectate cu strictețe normele legale în vigoare. Jandarmii din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean „Ștefan cel Mare” Bacău desfășoară acțiuni constante pentru prevenirea și combaterea braconajului piscicol, colaborând și cu asociațiile de profil din județ, pe lacurile Răcăciuni și Galbeni.
În urma verificărilor recente, au fost aplicate 12 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 4.000 de lei, pentru pescuit ilegal, iar peste 30 kg de pește au fost eliberați înapoi în mediul natural. De asemenea, doi bărbați au fost prinși pescuind cu plase monofilament interzise, iar jandarmii au întocmit actele de sesizare a organelor de urmărire penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „deținere de plase monofilament”, faptă prevăzută și pedepsită de Legea nr. 176/2024 privind pescuitul și protecția resursei acvatice vii.
Acțiunile de control vor continua cu scopul de a proteja și conserva fauna piscicolă, iar jandarmii reamintesc importanța respectării legii pentru protejarea mediului și a resurselor naturale.






















