(P)

Clipe de groază pe autostrada A21, în Austria, după ce un autocar la bordul căruia se aflau 48 de români, plus șoferul, a luat foc.  Din fericire, scrie heute.at, toate persoanele au reușit să coboare înainte ca flăcările să cuprindă întreg autocarul, scrie observatornews.ro.

Incidentul a avut loc sâmbătă seară, în apropiere de Sparbach.

Potrivit zdbc.ro, autocarul aparținea unei firme din județul Bacău, iar majoritatea călătorilor era din județul nostru.

„Autocarul transporta 48 de români care mergeau la muncă. Circa jumătate dintre ei erau din Bacău. Din fericire nimeni nu a pățit nimic, nici măcar bagajele nu au fost deteriorate. Nu știu deocamdată care a fost cauza pentru care a luat foc autocarul, dar vom afla. Austriecii au fost foarte de treabă, au pus la dispoziție un hotel pentru oameni și le-au oferit ajutor imediat. Toată lumea a ajuns la destinație azi-noapte. Mă bucur mult că nu s-a întâmplat nimic. E doar paguba noastră cu autocarul, însă accidentele se mai întâmplă”, a declarat Narcis Chiriac, patronul firmei de transport Narcis, din Bacău, pentru zdbc.ro.

Trei autospeciale de pompieri s-au deplasat fața locului, militarii reușind să stingă rapid flăcările, care puteau fi vizibile de la kilometri distanță.