Un așezământ cultural modern, realizat în urma unei investiții de circa 1 milion de euro, a fost inaugurat, duminică, în comuna băcăuană Berzunți.
„Eforturile depuse începând din 2019 de primarul Ştefan Tifan s-au concretizat, la Berzunți, într-un splendid aşezământ cultural, rod al unei investiții de aproximativ 1 milion de euro din bugetul local al comunei.
Omul sfințeşte locul şi la Berzunți, ca în atâtea comunități din județ unde primarii social-democrați dovedesc că, înainte de orice, sunt gospodari aflați în slujba cetățenilor pe care îi reprezintă.
Cu bucurie am dat curs invitației domnului primar, participând astăzi, alături de comunitatea berzunțeană, la inaugurarea aşezământului care, prin arhitectura sa deosebită, este un model pentru orice administrație locală.
Felicitări primarului Tifan şi la cât mai multe realizări!”, a precizat prefectul judeţului Bacău, Lucian Bogdănel. (foto: facebook.com/Lucian Bogdănel)













