În doar câteva zeci de minute, mai multe suflete din orașul Dărmănești, între care șase copii, au rămas fără agoniseala de-o viață, după ce casa le-a fost mistuită de flăcări. Nenorocirea s-a petrecut în dimineața de 2 septembrie și a plecat de la un scurtcircuit electric.
„Au ars circa 150 mp casă de locuit tip P şi circa 50 mp adăpost animale. Se lucrează la măsuri complementare. SMURD Comăneşti a preluat un pacient ce prezenta arsuri de gr. II, un băiat cu vârsta în jur de 15 ani”, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Bacău, mr. Andrei Grecu.
Familiile care au rămas fără nimic în prag de iarnă au lansat un apel umanitar la oamenii care vor să doneze bani, haine, alimente sau materiale de construcție.
„Ciule Daniela mă numesc. Vă relatez o nenorocire. Casa prietenei mele din copilărie a ars complet vineri noaptea. 3 familii (6 copii) au rămas fără adăpost…fără acte.. DOAR CU PIJAMALELE.
Se încearcă ajutorarea lor pe toate căile. Puțin câte puțin şi reuşim să le facem o nouă casă.
Persoana de contact: Rada Valentina Mititelu. 0745 245 530”













