Asociația ”PATMOS” Onești a debutat în domeniul social-filantropic în 2018 având misiunea de a identifica și soluţiona problemele sociale ale comunităţii, ce cuprind aria de protecţie a copiilor, adulţilor, vârstnicilor şi familiei, funcționând în conformitate cu prevederile Legii Asistenţei sociale nr. 292/2011.
În acest sens, Asociația ”PATMOS” Onești, afiliată Protopopiatului, exercită de 6 ani măsuri de asistenţă socială în domeniul protecţiei copilului, familiei, persoanelor aflate in situaţie de risc și excluziune socială, persoanelor cu dizabilităţi şi persoanelor private de libertate aflate pe raza Protopopiatului.
„Nu ne-a fost deloc ușor, dar ne-am bucurat mereu de sprijinul comunității și dorim să mulțumim pe această cale tuturor celor care sunt alături de semenii aflați în suferință.
Un gest nobil a fost făcut de către „îngerii în halate albe” de la Spitalul Municipal „Sf. Ierarh Dr. Luca” din Onești, care ne-au trimis alimente neperisabile destinate preparării hranei celor nevoiași.
Ce frumos este atunci când rugăciunea se împletește cu fapta bună și mai reușim să urcăm câte o treaptă spre mântuire, mai ales acum, în urcușul spre Înviere!”, au precizat reprezentanţii Asociaţiei „Patmos”. (foto: Asociația „Patmos”)
















