Aeroportul Internațional „George Enescu” Bacău marchează, la finalul anului 2025, un moment cu mare încărcătură simbolică: 50 de ani de la inaugurarea zborurilor internaționale, un parcurs care a transformat infrastructura aeriană băcăuană într-un pilon esențial al conectivității regionale și europene. De la primele curse charter care aduceau turiști străini în Moldova, până la investiții majore în terminale, piste și echipamente moderne, aeroportul a devenit, în ultimele decenii, o veritabilă poartă a dezvoltării economice și sociale pentru județul Bacău.
„30 decembrie 2025 marchează 50 de ani de zboruri internaționale, o jumătate de secol de istorie și dezvoltare continuă.
Prin decret prezidențial emis în data de 30 decembrie 1975, aeroportul din Bacău este declarat deschis traficului internațional, astfel acesta devine Aeroportul Internațional Bacău.
Pe 30 decembrie 1975, BCM, Aeroportul Bacău devenea o poartă deschisă către lume, cu zboruri charter organizate de agențiile de turism, din destinații precum: Helsinki, Frankfurt, Paris și Copenhaga. Aceste curse aduceau turiști din Europa în Bacău pentru a descoperi frumusețile balneoclimaterice din Slănic Moldova, fiind operate cu aeronave IL-18, BAC-1.11 și TU-154 ale companiilor Tarom și LAR.
În anul 1977 au început cursele de marfă cu avioanele IL-18 pe relația Amman, Beyrouth, Abu-Dhabi.
Invitații noștri prezenți la evenimentul desfășurat în cadrul aeroportului au transmis gânduri, mesaje și urări, consemnând acest moment aniversar în Cartea de Onoare a aeroportului, ce datează din anul 1975.
Mulțumim tuturor pasagerilor, companiilor aeriene și partenerilor pentru că ne-ați fost alături în această călătorie!”, au transmis reprezentanții Aeroportului Bacău prin vocea managerului Radu Bezniuc.
Cristina Breahnă Pravăț, președinte Consiliul Județean Bacău: „Aeroportul Internațional «George Enescu» Bacău înseamnă, de 50 de ani, mai mult decât piste și terminale. Înseamnă oameni dedicați, generații de profesioniști care au muncit cu seriozitate și pasiune, care au ținut vie această poartă deschisă spre lume și au dus numele Bacăului mai departe, dincolo de granițe.
Astăzi, le datorăm respect și recunoștință tuturor celor care au contribuit la această construcție: angajați, specialiști, parteneri instituționali și echipe de profesioniști din Consiliul Județean Bacău – instituție tutelară – oameni care au înțeles că dezvoltarea unui aeroport înseamnă dezvoltarea întregii comunități băcăuane.
În ultimii ani, acest efort s-a concretizat în investiții majore: un nou terminal de pasageri, modernizarea completă a pistei, extinderea și modernizarea infrastructurii, creșterea nivelului de siguranță și confort pentru pasageri. Sunt proiecte care au o valoare de zeci de milioane de euro și care au schimbat radical fața aeroportului și i-au consolidat rolul de nod regional de conectivitate.
Ca președinte al Consiliului Județean Bacău, alături de conducerea Aeroportului Internațional «George Enescu», privesc înainte cu responsabilitate și încredere. Avem datoria să continuăm investițiile, să dezvoltăm conectivitatea aeriană și să luăm decizii care să asigure un viitor deschis pentru județul nostru.
Un aeroport nu este doar un loc de plecare și sosire, ci o poartă deschisă către dezvoltare, oportunități și speranță.”
Dragoș Benea, europarlamentar: „Aeroportul Internațional „George Enescu” a sărbătorit jumătate de secol de zboruri internaționale neîntrerupte, 50 de ani din care – prin natura funcțiilor administrative pe care le-am exercitat în decursul timpului – am acoperit aproape o jumătate: o jumătate plină de conținut şi provocări, care a început cu trecerea aeroporturilor din „curtea” Guvernului în administrarea consiliilor județene (începutul anilor 2000), a continuat cu primul parteneriat public privat din România parafat de un aeroport cu un operator aerian low-cost (2007) şi s-a încheiat cu implementarea strategiei de dezvoltare prin accesarea fondurilor europene pentru construirea noului terminal, a celei mai moderne piste de aterizare/decolare din România şi achiziționarea echipamentelor de ultimă generație ce asigură operarea, în condiții optime de siguranță, a facilităților aeroportuare existente.
Lucian Daniel Stanciu Viziteu, primar Bacău: „50 de ani de operare a zborurilor internaționale este o bornă frumoasă pentru Aeroportul «George Enescu».
Cu toate provocările industriei din ultimii ani, instituția a dovedit că se concentrează pe modernizare, extindere și adaptare la ceea ce vor pasagerii, dar și companiile aeriene.
Bacăul și-a întărit astfel poziția strategică în zonă. Succes echipei Aeroportului George Enescu! La mulți ani!”











