Adjunctul Poliţiei Capitalei, Radu Gavriş, a fost surprins, seara trecută, la o petrecere ilegală organizată într-un celebru local din centrul Bucureştiului. Acesta se afla la masă cu mai mulţi procurori. Înăuntru se aflau 27 de persoane, printre care şi un bărbat care trebuia să fie în carantină. Poliţiştii au deschis în cazul celui din urmă un dosar pentru zădărnicirea combaterii bolilor. Localul, dar şi Gavriş şi ceilalţi participanţi se vor alege cu amenzi, scrie observatornews.ro.

Imaginile sunt filmate aseară într-un cunoscut restaurant din Centrul Vechi al Capitalei. Rând, pe rând, comisarul şef Radu Gavriş, adjunctul şefului Poliţiei Capitalei, Codruţ Popoiu, șeful Secției de urmăriri penale din Parchetul Tribunalului București, dar şi alţi procurori, intră în restaurant.

Surse judiciare spun că patru procurorii şi Gavriş ar fi stat la împreună la o masă. În timp ce oamenii consumau băuturi alcoolice, în cârciumă ar fi intrat o echipă de control condusă de şeful Secţiei 3 de Poliţie, Gabriel Şchiopu. 27 de persoane ar fi fost identificate de poliţişti. Printre ele și un bărbat din Călăraşi care ar fi trebuit să stea în carantină.

Poliţiştii au deschis un dosar penal pentru zădărnicirea combaterii bolilor. Iar restaurantul a fost amendat cu 5.000 de lei. Cel mai probabil vor fi amendaţi şi Radu Gavriş, dar şi ceilaţi 26 de participanţi la petrecerea ilegală. (foto: captură video)

Vezi VIDEO AICI