De Ziua Mondială a Mediului, care se aniversează în fiecare an pe 5 iunie, liberalii oneșteni, împreună cu tineretul liberal de la Onești, Oituz și Bacău, au organizat o acțiune de ecologizare a unor zone din albia râului Cașin, zone invadate de pet-uri și de alte deșeuri.
În cele câteva ore cât a durat acțiunea, membrii organizației locale a PNL au strâns o cantitate impresionantă de deșeuri, pe care au adunat-o în saci și au predat-o firmei de salubrizare.
„De Ziua Mondială a Mediului, am ecologizat împreună cu tineretul liberal de la Onești, Oituz și Bacău, parte a albiei râului Cașin, ce tranzitează orașul nostru.
Ni s-au alăturat și tineri voluntari care s-au mobilizat și au pus umărul la treabă.
Faptul că tinerii se implică în astfel de acțiuni pentru ca orașul în care locuiesc să fie mai curat, mai sănătos, îmi dă mari speranțe!
Implicarea tinerilor cu rezultate extrem de bune la învățătură în activități de voluntariat și preocuparea crescută a acestora legat de problemele comunității, arată că ne îndreptăm spre normalitate”, a precizat preşedintele PNL Oneşti, Elena Paşcu Apăvăloaie. (foto: facebook.com/Elena Pașcu Apăvăloaie)
























