În zilele de 7, 8 și 9 iulie a.c., peste 400 de polițiști din județ, împreună cu peste 150 de jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Bacău și Grupării Mobile de Jandarmi Bacău au acționat în sistem integrat, în județul Bacău, pentru prevenirea infracțiunilor săvârșite cu violență, combaterea consumului de substanțe interzise, depistarea, identificarea şi tragerea la răspundere a persoanelor urmărite în temeiul legii, depistarea bunurilor produs al infracțiunilor, precum şi identificarea persoanelor care încalcă prevederile legale.

Activitățile au beneficiat de suportul Direcției Operațiuni Speciale și Unității Teritoriale de Analiză a Informațiilor Bacău.

În urma activităților desfășurate au fost constatate 20 de infracțiuni, au fost instituite 13 filtre rutiere, legitimate peste 1.900 de persoane, au fost controlate peste 1.000 de autovehicule, au fost efectuate peste 800 de testări cu aparatele alcooltest și 20 de testări cu dispozitivele drug test.

Polițiștii și jandarmii au aplicat 788 de sancțiuni contravenționale pentru neregulile constatate, în valoare totală de 346.000 de lei.

La regimul circulației rutiere au fost aplicate 664 de sancțiuni contravenționale, din care 208 pentru depășirea regimului legal de viteză, 9 pentru conducerea sub influența alcoolului și 447 pentru alte abateri.

Totodată au fost reținute 97 de permise de conducere, 58 pentru depășirea limitelor legale de viteză, 9 pentru conducerea sub influența alcoolului și 30 pentru alte abateri, de asemenea au fost reținute și 39 de certificate de înmatriculare.

Pentru nerespectarea normelor de conviețuire socială au fost aplicate 92 de sancțiuni contravenționale conform Legii 61/1991, iar 32 de sancțiuni au fost aplicate conform altor acte normative. (sursa: IPJ Bacău)