Un șofer care transporta bușteni cu o autoutilitară, pe DN 12A, a pierdut controlul direcției de mers, a intrat pe contrasens și s-a izbit de un autoturism care circula din sens opus, după care s-a răsturnat pe șosea. Accidentul s-a produs în această dimineață, între Agăș și Brusturoasa.

Potrivit purtătorului de cuvânt al IPJ Bacău, inspector principal Cătălina Păduraru, la volanul autoutilitarei se afla un șofer în vârstă de 51 de ani, din Agăș. Acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 0,45 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Șoferul autoutilitarei a fost condus la spital unde i-au fost recoltate probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

Celălalt șofer, un bărbat de 42 de ani, din Bacău, a fost la rândul lui testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. (foto: Simion B și Robert P.)