Acasă Actualitate (FOTO) ACCIDENT aproape de ONEȘTI, un camion plin cu lemne s-a răsturnat...

(FOTO) ACCIDENT aproape de ONEȘTI, un camion plin cu lemne s-a răsturnat pe marginea șoselei

 

Accident, azi-noapte, pe DN11 Onești – Brașov, în comuna Bogdănești, județul Bacău. Pe fondul unui carosabil umed, un camion plin cu lemne s-a răsturnat pe marginea șoselei, într-o curbă.

Încărcătura s-a împrăștiat și numai printr-o mare șansă nimeni nu a fost rănit grav.

Pompierii oneşteni și voluntarii veniți la fața locului s-au chinuit să ridice lemnele.

„În cursul acestei nopți, pompierii băcăuani au fost solicitați să intervină în urma unui accident rutier, produs pe DN 11, în localitatea Bogdănești.

La locul indicat s-a deplasat o autospecială de stingere cu apă și spumă și un echipaj SMURD.

La sosirea forțelor de intervenție, s-a constatat că este vorba despre un TIR încărcat cu bușteni, răsturnat. Victima, conducătorul auto, se afla în stare conștientă. Prezenta escortații minore, refuzând transportul la spital.

Echipajul ISU a asigurat măsuri PSI”, au declarat reprezentanţii ISU Bacău.

Polițiștii efectuează cercetări pentru a stabili cu exactitate împrejurările în care s-a produs accidentul.