Lacrimi de bucurie, râsete și îmbrățișări calde au umplut sala de evenimente a complexului „First Class” din Onești, acolo unde joi, 17 aprilie, s-a scris o nouă filă din istoria clubului CSM Borzești. La 50 de ani de la înființarea emblematicei grupări sportive din municipiul de pe Trotuș și la ani buni după dispariția sa, 36 de foști componenți ai echipei de fotbal, care au scris, trăit și simțit în culorile Borzeștiului, s-au reunit pentru prima dată, în numele unor amintirilor ce nu s-a stins niciodată.
Foste glorii ale fotbalului borzeștean, antrenori, manageri și oameni cu sufletul încă prins în filele de poveste ale sportului, au răspuns prezent unei invitații pornite din inimă – inițiativă semnată de Mircea Bostan, sprijinit în demersul său de Puiu Tismănaru și de Constantin Florian.
A fost o zi în care timpul a părut că a stat pe loc. S-au depănat povești din vestiare, meciuri legendare, glume care parcă n-au îmbătrânit nici ele, iar râsul a curs firesc, ca și cum anii dintre ei n-ar fi existat. Atmosfera a fost una caldă, de familie. O familie sportivă care s-a regăsit, chiar dacă timpul și viața i-au dus în toate colțurile țării sau ale lumii.
Unii au venit de la sute de kilometri distanță – ca Mitică Chelaru, acum primar într-o comună din nordul județului Botoșani, în apropierea graniței cu Ucraina. Alții au venit tocmai din Anglia sau Italia, unde trăiesc de ani buni.
Un moment special a fost prezența prof. Ioan Sdrobiș, decanul de vârstă al grupului. Antrenor respectat și iubit, acesta a onorat evenimentul cu aceeași căldură părintească ce l-a definit mereu.
Puiu Postăvaru, venit tocmai din Canada pentru a lua parte la este eveniment, Lily Ciochină și Marian Neagu au ratat poza de grup, însă s-au bucurat alături de foștii lor colegi de toate momentele plăcute de la reîntâlnire.
CSM Borzești nu a fost doar despre fotbal. De-a lungul existenței sale, în cadrul clubului au funcționat alte 5 secții, care au crescut campioni în handbal, judo, box, motociclism și șah. CSM Borzești a fost o pepinieră de caractere și performanță, un simbol local care și astăzi continuă să trăiască în amintirea iubitorilor de sport din Onești.
Explicație foto:
Rândul de jos: Vasile Orheanu, Mircea Bostan – manager club sportiv, Vasile Nae, Emil Nistreanu, Silviu Morărescu, Radu Cernat, Puiu Tismănaru, Ion „Gogu” Munteanu.
Rândul 2: Viorel Popa, Lucian Ghioane, Gheorghe Mihu „Uscatu”, prof. Ioan Sdrobiș – antrenor, Petruț Popa, Ghiță Poenaru, Crstinel Arhire.
Rândul 3: Petrică Anton, Ionel Gruber, Costel Obrinteschi, Costică Ene, Constantin Florian, Pavel Căpraru, Valentin Gârbea, Tiberiu Moldovanu.
Rândul 4: Viorel Pralea, Mitică Chelaru, Ion Olaru, Relu Paharnicu, Viorel Dăscălescu, Doru Arvinte, Vasile Tufă, Daniel Drăcea.
Foto mic – echipa din 1981-1982, care a reprezentat nucleul la evenimentul de la „First Class” şi care a reuşit a doua promovare în Divizia B, sub bagheta antrenorului Toader Şteţ.












