Derby-ul Seriei Valea Trotușului” din cadrul campionatului județean de fotbal, Voința Oituz – Viitorul Curița, s-a încheiat cu victoria echipei lui Adi Gheorghiu, scor 5-2 (3-1).

Voința Oituz a deschis scorul în debutul partidei, după ce fostul jucător al lui FC Onești din perioada în care „alb-albaștrii” erau în Liga 1, Ionuț Dragomirescu, ajutat și de vânt, a înscris direct din corner, reușită asemănătoare cu cea a lui Gabi Iancu, din partida de Liga 1 Dunărea Călărași – Poli Iași 1-2.

Replica celor de la FC Viitorul nu s-a lăsat mult timp așteptată. Marius Doboș a restabilit egalitatea rapid, Padovei a adus-o pe Curița în avantaj, iar până la pauză Ardeleanu a mai punctat o dată pentru “verzi”. La cabine s-a intrat astfel cu oaspeții conducând la o diferență de două goluri.

În partea secundă, Silviu Lupu a reușit un gol de toată frumusețea – șut din voleu, de la limita careului mare, lateral stânga, mingea oprindu-se în vinclul porții adverse (4-1 pentru FC Viitorul).

Numai că, entuziasmat de reușita sa, aplaudată la scenă deschisă de public, Lupu și-a dat jos tricoul, gest care a fost sancționat de arbitru cu cartonaș galben.

Al patrulea avertisment în acest sezon al lui Silviu Lupu, care va fi suspendat pentru derby-ul comunei Cașin, cu Măgura, programat etapa viitoare. În tur, când cele două echipe au încheiat nedecis, scor 2-2, Silviu Lupu îmbrăca tricoul Măgurei.

Până la final, fiecare echipă a mai punctat câte o dată. Belecciu a marcat cu capul golul de 5-1 pentru FC Viitorul, iar gazdele au stabilit scorul final în urma unei faze la care a contribuit și Daniel Munteanu, fostul campion național cu Unirea Urziceni renunțând după pauză la ipostaza de antrenor pentru cea de atacant.

În urma acestei victorii, FC Viitorul s-a desprins la patru puncte de Voința Oituz și aproape sigur, ținând cont de valoarea celorlalte competitoare, și-a asigurat locul 1 în serie, ocupanta locului 3 – Vulturul Măgirești – având 12 puncte mai puțin decât echipa lui Adi Gheorghiu.

Clasament: 1. FC Viitorul 37p (13 jocuri), 2. Voința Oituz 33p (13j), 3. Vulturul Măgirești 25p (13j).