CSM Moinești nu a obținut decât o remiză în fața celor de la AS Bârsănești, însă chiar și așa își păstrează prima poziția în clasament profitând de faptul că Măgura Cașin a pierdut acasă, iar Sportul Onești nu a jucat.

Cel mai echilibrat meci al etapei a 4-a din campionatul județean de fotbal Bacău – seria „Valea Trotușului”, jocul de la Helegiu dintre AS Bârsănești și CSM Moinești, s-a încheiat la egalitate, 3-3, după o evoluție a scorului captivantă. Gazdele au avut 2-0, însă moineștenii au izbutit să egaleze până la pauză, 2-2, și chiar să treacă în avantaj, după timpul de odihnă. Nu au reușit însă să-și securizeze succesul, Bârsăneștiul modificând ultima tabela.

Chiar dacă au ratat victoria, moineștenii au rămas pe primul loc profitând de faptul că Sportul Onești nu a jucat – Vulturul Măgirești nu s-a prezentat la meciul ce ar fi trebuit să se dispute sâmbătă, pe stadionul CSM din Onești – iar Măgura Cașin a pierdut acasă (1-4) cu Uzu Dărmănești.

Tinerii jucători de la FC Viitorul Onești (după asocierea cu Clubul Sportiv Școlar Onești) s-au impus la limită, 1-0, la Brătești și sunt pe 4 în clasament, la egalitate de puncte cu alte trei echipe: Sportul Onești (care are un meci mai puțin disputat), Măgura Cașin și Uzu Dărmănești.

Rezultatele complete din runda a 4-a și clasamentul la zi în seria „Valea Trotușului”: