Un număr de patru membri ai unei formații muzicale din județul Bacău și firma lor sunt urmăriți penal pentru evaziune fiscală. Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Bacău spun că inculpații ar fi produs o pagubă la buget de aproape 225.000 de lei, scrie Ziarul de Bacău.
Potrivit unui comunicat de presă, trupa urmărită penal a cântat de 155 de ori în perioada 2016-2020, fără să taie factură pentru banii încasați.
„În urma cercetărilor efectuate s-a stabilit că inculpații persoane fizice nu au înregistrat în documentele contabile ale inculpatei persoană juridică veniturile realizate în perioada 2016-2020 aferente interpretărilor artistice, aspecte ce au determinat prejudicierea bugetului de stat cu suma de 131.074,63 lei reprezentând impozit pe veniturile microîntreprinderilor și taxa pe valoare adăugată.
În cauză au fost dispuse, atât anterior cât şi cu ocazia punerii în mișcare a acțiunii penale, măsuri asiguratorii în vederea recuperării prejudiciului de 224.452,63 lei (ce include şi dobânzi şi penalități) asupra mai multor imobile aparținând inculpaților persoane fizice”, se arată în comunicatul de presă. (foto: imagine ilustrativă)











