Fontana di Trevi, monumentul simbol din Piața Trevi, din Roma, care este vizitat anual de milioane de turiști, reprezintă o afacere” extrem de bănoasă pentru municipalitatea capitalei Italiei.

În fiecare zi, turiștii care ajung la Fontana di Trevi aruncă monede în bazinul plin cu apă al monumentului, pe care municipalitatea le strânge la finalul fiecărei zi.

Numai anul trecut, conform jurnaliștilor de la NBC News, turiștii au aruncat în apa Fontana di Trevi monede în sumă de aproape 1,5 milioane de euro. Banii sunt folosiți de municipalitatea romană în scopuri caritabile.

Există câteva mituri cu privire la obiceiul aruncatului de bănuți în apa fântânii. Dacă arunci moneda cu mâna dreaptă peste umărul stâng se zice că vei reveni la Roma – la prima aruncătură, la a doua – că vei găsi dragostea, iar la o a treia aruncătură – te vei căsători.

Turiștii nu au voie să ia monede din apă, fiind ilegal.