Acasă Actualitate Fiecare cu ROABA mă-sii! De la roaba cu “Regina șampaniilor”, la roaba...

Fiecare cu ROABA mă-sii! De la roaba cu “Regina șampaniilor”, la roaba cu “Ceafa și micii dintr-ale lu’ Ghiță! ”(GALERIE FOTO)

 

La Mamaia, “jmecherii” vremurilor au fost serviți cu șampanie direct din roabă. Șampanie scumpă, artificii, tot tacâmul. Țoale de mii de euro.

Scrie cancan.ro că la Mamaia, debutul vacanței de 1 Mai a consemnat un moment istoric, nemaivăzut în România, care va rămâne în istoria petrecerilor: “Regina șampaniilor”, care costă 100.000 de euro, o sticlă uriașă de 30 de litri, încrustată în foiță de aur, s-a “spart” la Mamaia.

Mai încoace, pe plaiuri moldovenești, mai precis undeva lângă Onești, mai pe la “Tataia”, o altă roabă (că tot se sărbătorește Ziua Muncii!) și-a făcut apariția în decor.

Semeață, zdravănă, dar jucând un rol la fel de esențial în desfășurarea “ostilităților”. Sprijinită de un gard, a ținut în “brațe” toată greutatea grătarului și mai mult decât atât, a proteinelor, a colesterolului din ceafa, micii și din costița care s-au rumenit uniform, și a berii care a stins apoi jigăraia de pe coșul pieptului.   

Carevasăzică vacanță de 1 Mai, ce roaba mă-sii!

Lăsa-ți românii să facă ce vor!

P.S. – acest text este un pamflet și trebuie tratat ca atare. Becks-ul e băutură nemțească, dar se consumă românește!

Sursa foto 2: cancan.ro