Acasă Actualitate NEWS ALERT: (FOTO) FC Onești bifează o nouă victorie în Liga 4!...

NEWS ALERT: (FOTO) FC Onești bifează o nouă victorie în Liga 4! Eurogol de la 30 de metri și spectacol cu antrenorii pe teren, în fața dârdâielii din tribune

FC Onești își continuă parcursul bun din Liga 4 Bacău și obține o nouă victorie pe teren propriu, după ce s-a impus astăzi cu scorul de 2-0 (0-0) în fața vecinilor de la Bradul Mănăstirea Cașin, într-o partidă ce a contat pentru etapa a 11-a a campionatului județean.

Deși tabela a rămas intactă în prima repriză, meciul nu a dus deloc lipsă de dinamică. Cu un minut înainte de pauză, Bradul Mănăstirea Cașin și-a trecut în cont o bară transversală, pe fondul unui joc care mai consemnase alte câteva ocazii, majoritatea în dreptul Oneștiului.

Gheața s-a spart în cele din urmă în minutul 52, când Tudor Tudorache a găsit drumul spre plasă și a deblocat tabela, aducând mult dorita liniște în tabăra gazdelor. A urmat o bară a lui Boacă, în minutul 60, dar cireașa de pe tort a fost pusă pe final de meci, în minutul 86. Alin Gârneață a lăsat cu gura căscată asistența cu o execuție de generic: un șut spectaculos, trimis fără speranțe pentru portarul advers, de la aproximativ 30 de metri.

Pe lângă goluri, partida de astăzi a oferit și un moment savurat din plin de public. Forțați de împrejurări sau din dorința de a aduce un plus de experiență în momentele cheie, cei doi antrenori ai FC Onești au îmbrăcat din nou tricourile de joc ca și la meciul precedent și au intrat pe gazon în ultima parte a confruntării. Alin Calapod a fost trimis în luptă în minutul 60, în timp ce Cristi Vrânceanu a intrat pe teren în minutul 85, purtând culorile „alb-albaștrilor” până la fluierul final.

Nici vremea nu a fost una tocmai prietenoasă la ora meciului, termometrele indicând doar 7-8 grade la startul partidei, urcând cu greu spre 10-11 grade spre final. Pentru a fenta frigul tăios, majoritatea spectatorilor prezenți pe stadion au ales strategic de această dată să ia loc la tribuna a II-a, singurul loc unde razele soarelui au mai îndulcit atmosfera de noiembrie.

Cu trei puncte importante rămase acasă, FC Onești își confirmă statutul și merge mai departe cu moralul ridicat în campionat.