Amplă desfășurare de forțe, ieri după-amiază, în satul Popeni, comuna Căiuți, situată la câțiva kilometri de Onești. Un urs care a rămas captiv într-un laț, în zona pășunilor din preajma terenului de fotbal, a băgat spaima în localnici cu urletele sale, iar aceștia au alertat autoritățile.
Polițiști, jandarmi, veterinari, lucrători din cadrul AJVPS și ai Gărzii de Mediu Bacău, chiar și un echipaj SMURD, s-au deplasat de urgență în zonă.
Ursul a fost tranchilizat pentru a putea fi eliberat din laț, după care a fost lăsat în libertate.
Localnicii spun că mai bine s-ar fi procedat la relocarea animalului.
“Se știe că de mult timp în zonă au apărut mai mulți urși care distrug grădinile oamenilor. Mă gândesc că de asta a fost pus lațul acela, a fost pus de un om care s-o fi săturat să-și vadă distruse culturile.
Am auzit că un urs ar fi fost văzut prin mijlocul satului Blidari dărâmând tomberoane, noaptea. Și prin Popeni urșii ies pe străzi noaptea. Latră câinii nopțile de mama-focului! Oamenii sunt speriați, s-a instalat o stare de teamă, pentru că au devenit tot mai dese cazurile în care urșii ajung în sat.
Despre ursul ăsta, am înțeles că ar fi fost un pui. Nu era nici prea mic, dar pericolul era cu atât mai mare cu cât s-ar fi putut ca ursoaica să fie prin apropiere. În zona în care a rămas prins în laț, oamenii își duc animalele la păscut, acum, că e sezonul, merg după ciuperci, se mai joacă copii, nu e deloc de glumit!”, ne-a spus un localnic. (foto: imagine ilustrativă)











