Un scandal izbucnit în noaptea de sâmbătă, 30 aprilie, spre duminică, 1 mai, într-o discotecă din comuna Mănăstirea Cașin, situată la câțiva kilometri de municipiul Onești, s-a soldat cu urmări grave: un tânăr se zbate între viață și moarte, la un spital din Iași, după ce a fost înjunghiat în mod repetat de un consătean, inclusiv în zona gâtului. În incident a mai fost rănit un tânăr.

Conflictul a izbucnit pe fondul unor neînțelegeri și a consumului de alcool, iar agresorul, care a fost reținut de poliție, riscă ani grei de pușcărie dacă va fi găsit vinovat de săvârșirea infracțiunii de tentativă de omor.

Potrivit procurorilor, inculpat în acest dosar este un bărbat de 33 de ani, cu antecedente penale, care a înjunghiat în mod repetat un adolescent în vârstă de 17 ani. Acesta a fost transportat în stare gravă la Iași, medicii fiind rezervați în privința șanselor de recuperare.

Băiatul de 17 ani nu a fost singura victimă a conflictului, un alt tânăr, în vârstă de 27 de ani, fiind la rândul lui lovit cu cuțitul de agresor.

În baza probatoriului administrat în cauză, judecătorii au admis propunerea procurorilor şi au emis pe numele agresorului un mandat de arestare preventivă pentru 29 de zile, În cauză, cercetările continuă. (foto: imagine ilustrativă)