Gheorghe Moroșan, bărbatul care a omorât doi muncitori într-un apartament din Onești, fiind judecat pentru două fapte de lipsire de libertate, două de omor calificat și o faptă de tulburare a ordinii și liniștii publice, a avut o “atitudine de vedetă” la primul termen a procesului, menționează avocatul Adrian Cuculis. Mai mult, Moroșan – care este închis cu soția sa la Penitenciarul Iași – nu a purtat mască de protecție, deși în camera în care se afla în momentul videoconferinței se mai aflau atât polițiști, cât și alți inculpați.

La primul termen de judecată de la Tribunalul Bacău în cazul crimelor de la Onești, ambii inculpați, Gheorghe Moroșanu și soția acestuia, Aurelia Moroșan, au fost prezenți prin videoconferință și au solicitat termen pentru angajarea unui avocat.

Avocatul Adrian Cuculis susține că Gheorghe Moroșan a avut o “atitudine de vedetă”, la primul termen. “Atitudine de vedetă a lui Moroșan Gheorghe, prin postură și gesturi, și în același timp fără mască de protecție în camera de videoconferință a Penitenciarului Iași, unde se aflau atât polițiști, cât și alți inculpați care așteptau să fie audiați”, a menționat avocatul.

Gheorghe Moroșan este închis în Penitenciarul Iași după ce pe 1 martie i-a omorât pe cei doi muncitori care renovau apartamentul din care bărbatul fusese evacuat.

Moroșan i-a sechestrat pe cei doi muncitori pe care i-a găsit în fosta lui locuință, după care i-a înjunghiat când echipa de intervenție a intrat peste el, ca urmare a eșuării negocierilor.

Silviu Iştoan (38 de ani) şi Dan Patatu (55 de ani), muncitorii care au fost uciși de Moroșan, erau angajaţi ai aceleiaşi firme pentru care a lucrat şi soţia criminalului, Aurelia. Societatea respectivă câştigase în instanţă apartamentul soţilor Moroşan, după ce femeia, care lucrase ca magazioneră, ar fi garantat cu casa în cazul în care ar fi dispărut bani din gestiune, lucru care s-a și întâmplat.

Pentru că pe tot parcursul intervenției și-a susținut bărbatul, dându-i indicații din balconul unui vecin, soția lui Gheorghe Moroșan a ajuns și ea în banca inculpaților, urmând să fie judecată pentru complicitate la lipsire de libertate.

Rudele celor două victime s-au constituit parte civilă în proces, deschis pe 23 iulie la Tribunalul Bacău. Imediat, pe 28 iulie și pe 2 august, criminalul Gheorghe Moroșan a făcut contestație la decizia judecătorilor de a demara procesul respectiv, care – cel mai probabil – se va solda pentru inculpat cu plata unor despăgubiri majore.(foto: imagine ilustrativă)