Biblioteca Municipală “Radu Rosetti” Onești găzduiește astăzi, începând cu orele 16.00, “NOCTURNA BIBLIOTECII”, un eveniment cultural devenit deja tradițional, care atrage an de an mii de oneșteni iubitori de frumos.

Din programul evenimentului menționăm: Librăria de criză, Escape room, Expoziții și colecții tematice, Ștafeta lecturii, Concerte, Face painting, Clubul lui Mickey, Povești la gura sobei, Construcții de cărți, Scena vă aparține, Povești de noapte bună, Desene pe calculator, Călătorii pe mapamond, Atelier de dansuri, “Coding night”, Expoziție “Magic Print”, Prospectorii istoriei.

Toate activitățile cuprinse în programul ediției din acest an a evenimentului “Noaptea Bibliotecii” vor avea loc sub motto-ul “Carte diem”.

Deși cartea și lectura joacă rolul principal al acestei ediții, din program nu lipsesc momentele artistice. De la ora 19.00, Ștefania Vasiliu Olaru și Doru Sascău vor susține un concert de pian, iar de la ora 22.00 este programat un concert de chitară, avându-l ca protagonist pe Stan Zamfirescu, unul dintre cei mai buni chitariști din țară, care a urcat pe scenă în multe rânduri alături de renumitul dirijor oneștean Cristian Lupeș (vezi foto mare), actualmente manager al Filarmonicii de Stat din Sibiu. (sursa foto mare: argesulvorbeste.ro)