Eurodeputatul băcăuan Dragoş Benea a fost ales marţi în funcţia de preşedinte al Comisiei pentru dezvoltare regională a Parlamentului European (REGI), pentru un mandat de doi ani şi jumătate, indică website-ul europarl.europa.eu, potrivit Agerpres.
„Desemnarea, cu unanimitate de voturi, pentru a ocupa această poziție de primă importanță mă onorează și – totodată – mă responsabilizează suplimentar.
Alături de colegii mei eurodeputați din comisia REGI și de viitorul comisar european responsabil de portofoliul Dezvoltării Regionale vom avea, cred eu, două obiective majore în perioada următoare – pregătirea „pachetului” de principii & reguli care vor sta la baza viitoarei politici de coeziune la nivelul Uniunii Europene și asigurarea implementării eficiente, fără disfuncții şi sincope, a proiectelor de dezvoltare regională aferente prezentului cadru bugetar multianual.
Avem nevoie, poate mai mult ca oricând, de construirea unui buget de coeziune bazat pe principiul managementului partajat și al descentralizării – ca fost om de administrație publică locală știu bine că autoritățile locale și regionale cunosc mult mai în amănunt, la firul ierbii, problemele și provocările pe care trebuie să le confrunte respectivele comunități. Și soluțiile la aceste probleme.
În același timp, nu trebuie să uităm că politica de coeziune rămâne un incontestabil simbol al solidarității europene, un pilon major al proiectului european și, deopotrivă, un levier de acțiune prin care putem susține concret eforturile regiunilor și comunităților locale”, a transmis Dragoş Benea.
De asemenea, alţi şase eurodeputaţi români vor fi vicepreşedinţi în diverse comisii de specialitate ale Parlamentului European: Rareş Bogdan (PPE) în Comisia de afaceri externe (AFET), Iuliu Winkler (PPE) în Comisia pentru comerţ internaţional (INTA), Daniel Buda (PPE) în Comisia de agricultură şi dezvoltare rurală (AGRI), Maria Grapini (S&D) în Comisia de piaţă internă şi protecţia consumatorului (IMCO), Cristian Terheş (ECR) şi Claudiu Manda (S&D) în Comisia de control bugetar (BUDG). (foto: Facebook / Dragoș Benea)











