Acasă National / Externe Europa, în ALERTĂ MAXIMĂ după apariția variantei Omicron! DECIZII DURE în Franța,...

Europa, în ALERTĂ MAXIMĂ după apariția variantei Omicron! DECIZII DURE în Franța, unde s-a impus carantina pentru cei vaccinați care au intrat în contact cu persoane infectate cu Omicron

 

Oamenii care au intrat în contact cu persoane infectate cu Omicron vor sta în carantină chiar dacă sunt vaccinați, a anunțat sâmbătă ministrul Sănătății din Franța, scrie observatornews.ro.

„Toate persoanele care au intrat în contact cu un caz posibil sau cu un caz confirmat de infectare cu varianta B1.1.529, indiferent de statutul vaccinal, trebuie să fie considerate contacte cu risc crescut și trebuie să fie plasate în carantină”, scrie în comunicatul citat de France Info. Până în prezent, niciun caz de infectare cu noua tulpină a virusului nu a fost depistat în Franța.

Cazuri ale variantei Omicron confirmate în Italia, Germania și Marea Britanie

Într-un raport de evaluare a riscurilor, Centrul European de Prevenire şi Control al Bolilor (ECDC) notează că există „o incertitudine considerabilă privind contagiozitatea, eficienţa vaccinurilor, riscul de reinfectare şi alte caracteristici ale variantei Omicron”.

Un prim caz cu varianta Omicron a coronavirusului a fost depistat în Italia, a anunţat sâmbătă Institutul Superior de Sănătate (ISS), care depinde de guvernul italian, scrie AFP. „Proba pozitivă” a fost depistat la un pacient care a venit din Mozambic, a precizat ISS într-un comunicat. „Pacientul şi membrii familiei sale se simt bine”.

Italia, care a plătit un preţ mare cu mai mult de 133.000 de morţi de la începutul pandemiei, înregisrează de mai multe zile peste 10.000 de noi cazuri zilnic (12.877 sâmbătă).

Şi Germania a confirmat, sâmbătă, primele două cazuri de contaminare cu varianta Omicron a Covid-19, la călători care au sosit din Africa de Sud pe aeroportul din Munchen, au anunţat autorităţile locale.

„Două cazuri suspecte ale noii variante a coronavirusului Omicron, clasată ca variantă îngrijorătoare de OMS, au fost confirmate în Bavaria”, a declarat într-un comunicat Ministerul Sănătăţii din acest land din sudul Germaniei.

Două persoane s-au contaminat cu varianta SARS-CoV-2 omicron în Regatul Unit, anunţă sâmbătă ministrul britanic al Sănătăţii Sajid Javid, relatează BBC News. Cele două cazuri au fost depistate de către Agenţia britanică de securitate sanitară (HSA) la Chelmsford, în Essex, şi la Nottingham, precizează el.

Cum a apărut varianta Omicron?

„Noua tulpină Omicron a apărut în Africa pentru că vaccinurile au fost monopolizate de către țările bogate (România face parte din acest grup). Rata de vaccinare pe continentul african este de aproximativ 2%”, a anunțat Răzvan Cherecheș pe Facebook.

Expertul în sănătate publică susține că epidemia poate fi oprită doar prin repartizarea echitabilă a dozelor de vaccin în lume. „Distribuția vaccinurilor va trebui să fie una echitabilă la nivel global, dacă vrem să eliminăm riscurile de evadare imunologică”, a adăugat specialistul român.

Noua variantă B.1.1.529 a Covid a fost clasată vineri „îngrijorătoare” de Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS).

Această clasificare plasează Omicron în cea mai îngrijorătoare categorie dintre variantele de Covid-19, alături de Delta, care domină pentru moment planeta, şi de cele care sunt mai slabe, Alpha, Beta şi Gamma. Din ce în ce mai multe ţări suspendă călătoriile din şi către Africa australă pentru a stopa Omicron. Îngrijorarea pe care o provoacă a dus la căderea burselor în lume şi a cursului petrolului, dând o nouă lovitură economiei mondiale în plină convalescenţă. (foto: imagine ilustrativă)