Grupul polonez Zabka, un gigant care pe piaţa-mamă are peste 10.000 de magazine, a deschis recent primele unităţi de pe plan local, iar planul vizează o expansiune accelerată. În România, astăzi, sunt cinci unităţi deja deschise, iar alte şase sunt în curs de amenajare, scrie zf.ro.
“Pentru noi, România este prima piaţă internaţională pe care pătrundem. În Polonia, avem 10.500 de magazine şi deschidem, în medie, alte trei magazine pe zi. În România, momentan avem cinci unităţi, dar ne extindem. Vrem să ne dezvoltăm cu aceeaşi viteză ca în Polonia şi ţinând cont de mărimea pieţei, putem face asta. Înainte de toate însă, trebuie să înţelegem consumatorul pentru a ne putea adapta business-ul. Acum încă învăţăm”, spune Anna Grabowska, CEO al Zabka International şi vice-preşedinte şi membru în boardul grupului cu afaceri anuale de 5 mld. euro anual. Acestea sunt primele declaraţii oficiale ale retailerului de la pătrunderea pe piaţă.
Zabka, o companie cu o istorie de circa 25 de ani, este unul dintre cei mai puternici retaileri din Polonia, având 3,6 milioane de clienţi pe zi. Circa 17 milioane de polonezi (aproape jumătate din populaţie) au un Jabka la mai puţin de 500 de metri de locul unde locuiesc, spune Anna Grabowska. Ea adaugă că în continuare mai e loc de expansiune în Polonia pentru grupul ce are în spate fondul american de investiţii CVC. (foto: zf.ro)