.

Comitetului Executiv al municipalei PSD Bacău a aprobat încheierea unei alianțe electorale pentru alegerile locale, pe municipiul Bacău, cu Partidul Puterii Umaniste – Social-Liberal (PPU – SL), a anunțat deputatul Lucian Șova. Au fost aprobate, cu acest prilej, însemnele electorale ale alianței și a fost validată candidatura lui Ștefan Sorin Umbrărescu la funcția de primar al municipiului Bacău din partea „Alianței Social Umaniste PSD – PPU-SL”, scrie zdbc.ro.

Ștefan Sorin Umbrărescu are 41 de ani, a fost notar public și, în 2012, a candidat la alegerile parlamentare din partea PDL, iar în 2016, din partea ALDE. Acum, este consilier județean ALDE. (foto: zdbc.ro)