Acasă Actualitate ELICOPTERELE militare au survolat cerul Bacăului mai multe ore. Ce spun reprezentanții...

ELICOPTERELE militare au survolat cerul Bacăului mai multe ore. Ce spun reprezentanții Bazei 95 Aeriene Bacău: „Sunt exerciţii de noapte, nimic ieşit din comun”

Noaptea de marți spre miercuri a fost una gălăgioasă pentru cetățenii municipiului Bacău. Mai multe elicoptere au survolat pentru câteva ore cerul orașului, la intervale foarte scurte de timp, relatează zdbc.ro.

Mai mulți băcăuani s-au plâns pe rețelele de socializare de zgomotul continuu de pe cer, începând cu ora 23.00 și până după ora 1.00 noaptea. Unii erau nedumeriți, alții supărați că nu pot dormi.

Reprezentanții Bazei 95 Aeriene „Erou Căpitan Aviator Alexandru Șerbănescu” au dat asigurări că nu este vorba despre nimic deosebit și băcăuanii nu trebuie să își facă griji, în ciuda contextului geopolitic actual.

„Sunt doar exerciții de noapte, nu este nimic ieșit din comun. În cazul în care ar fi ceva neobișnuit, am anunța din timp”, a declarat Roxana Cioroabă, reprezentant al Bazei 95 Aeriene Bacău.

Și în perioda 07-08.07.2022, între orele 18-02.00, vor avea loc zboruri asemănătoare. (foto: captură video)