La data de 23 august a.c., în jurul orei 00.05, poliţişti din cadrul Secţiei 2 Poliţie Bacău au fost sesizaţi de către o tânără de 20 de ani, din Bacău despre faptul că o persoană necunoscută i-ar fi sustras un telefon mobil şi ar fi fugit de la locul faptei.

În urma cercetărilor efectuate de poliţişti s-a constatat că persoana în cauză, un tânăr de 18 ani, din comuna Bereşti-Tazlău, în timp ce se deplasa pe strada 9 Mai din Bacău ar fi observat o tânără de 20 de ani care vorbea la telefon.

Acesta i-ar fi smuls telefonul mobil din mână şi ar fi fugit printre blocuri, fiind depistat şi identificat, la scurt timp, de către patrula de poliţie sesizată de păgubită.

Din verificările şi investigaţiile făcute, poliţiştii au stabilit că tânărul ar fi cheltuit tot salariul primit în aceeaşi zi, la o sală de jocuri şi dorind să facă rost de bani, i-ar fi sustras telefonul reclamantei.

Poliţiştii au recuperat bunul sustras şi l-au predat păgubitei.

În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tâlhărie calificată, iar cercetările continuă pentru stabilirea cu exactitate a faptelor săvârşite.

Sursa: IPJ Bacău