Vă informăm că la ora actuală, Administrația Națională “Apele Române” desfășoară lucrări de intreținere la nivelul Barajului Lac Uz, necesare pentru siguranța structurii de rezistență, se arată într-un comunicat al Direcției de Sănătate Publică (DSP) Bacău, privitor la calitatea apei care ajunge la consumatorii din localitățile Onești, Moinești, Tg. Ocna, Dărmănești, Tg. Trotuș, Cașin, Dofteana, Poduri, Mărgineni, Ardeoani, Măgirești, Buciumi și Gura Văii.

“Având în vedere nivelul scăzut al apei din lacul de acumulare, există posibilitatea apariției fenomenului de turbiditate în rețeaua de distribuție din următoarele localități: Bacău, Onești, Tg. Trotuș, Tg. Ocna, Cașin, Dărmănești, Dofteana, Moinești, Poduri, Ardeoani, Mărgineni, Măgirești, Buciumi, Gura Văii.

În aces sens, instituția noastră a intensificat monitorizarea și prelevările de probe pentru analiza parametrilor fizico-chimici și bacteriologici, iar parametrii analizați sunt în limitele de siguranță. Orice modificare va fi anunțată populației.

Recomandăm populației, ca în momentul în care apar modificări sensibile de culoare/gust/miros, să utilizeze această apă doar pentru scopuri menajere, iar pentru băut și gătit, doar apă îmbuteliată”, se mai menționează în comunicatul DSP Bacău. (foto: bacau.net)