Acasă Actualitate (VIDEO/FOTO) Driftul românesc are reprezentanți și din Onești: debut în clasa Semi-Pro,...

(VIDEO/FOTO) Driftul românesc are reprezentanți și din Onești: debut în clasa Semi-Pro, în fața a mii de spectatori

 

Un pilot din Onești a făcut pasul într-una dintre cele mai competitive clase din Campionatul Național de Drift. Ioan Iscu a debutat în clasa Semi-Pro la prima etapă RoDrift 2026, desfășurată la Ploiești, în fața a mii de spectatori.

11ONE Drift Club, club sportiv din Onești, a fost prezent la prima etapă din Campionatul Național de Drift – RoDrift România 2026, competiție organizată la Ploiești și urmărită de mii de spectatori.

Pentru echipa din Onești, etapa a avut o importanță specială, deoarece pilotul Ioan Iscu a debutat în clasa Semi-Pro, una dintre cele mai puternice și competitive categorii ale campionatului. Trecerea într-o clasă superioară reprezintă un pas important în evoluția sportivă a pilotului și a clubului.

La competiție a fost prezent și colegul său, Eduard Tănase, cei doi reprezentând municipiul Onești într-un sport în care puține echipe din orașele mici reușesc să ajungă la nivel național.

Etapa de la Ploiești nu a fost lipsită de probleme tehnice, apărute chiar în momente importante ale concursului. Cu toate acestea, membrii clubului spun că experiența acumulată și participarea într-o competiție de asemenea nivel sunt mult mai importante pentru dezvoltarea echipei.

„Pentru noi a fost un moment important, atât prin debutul lui Iscu în clasa Semi-Pro, cât și prin faptul că am reprezentat din nou Oneștiul la nivel național. Motorsportul este un domeniu foarte costisitor, dar încercăm să creștem pas cu pas și să demonstrăm că și dintr-un oraș precum Oneștiul pot veni proiecte serioase”, au transmis reprezentanții 11ONE Drift Club.

Clubul se pregătește deja pentru următoarea etapă RoDrift, programată în perioada 5–6 iunie, pe Arena Națională din București, unde vor participa ambii piloți ai echipei: Iscu Ioan și Tănase Eduard.

Reprezentanții clubului spun că driftul implică cheltuieli foarte mari, de la întreținerea mașinilor și achiziția anvelopelor, până la transport, combustibil și logistică, motiv pentru care sunt în continuare în căutare de sponsori și parteneri care să susțină proiectul.