O mamă și copilul ei de 1 an și 8 luni au căzut de la etajul doi al unui bloc din comuna Podu Turcului, județul Bacău. Copilul se juca pe balcon, când a alunecat și a căzut în gol pe acoperișul unei bănci din apropiere. Disperată, mama celui mic s-a aruncat și ea să-l salveze, relatează zdbc.ro.

Strigatele de ajutor au fost auzite de o asistentă aflată în timpul liber. A fugit în stație, a luat un guler și împreună cu doi voluntari a dat primul ajutor pe acoperiș celor doi răniți și i-a coborât. Coborarea s-a făcut pe o scară improvizată dintr-o masă de călcat.

Ambulanța Vaslui a transmis că a fost solicitată să intervină în localitatea băcăuană Podu Turcului pentru două victime, mamă și fiu, căzute accidental de la 4 metri înălțime.

”Într-un moment de neatenție copilul a căzut de la balconul locuinței sale pe acoperișul unei clădiri învecinate iar mama s-a aruncat după el să îl salveze. La caz a fost alocat un echipaj B2 cu asistent medical din substația Bârlad”, au anunțat reprezentanții Serviciului de Ambulanță.

La prima vedere, copilul prezenta un traumatism cranio-cerebral cu alterarea stării de cunoștință, iar mama un traumatism de gleznă. Pentru copil, echipajul de la Bârlad a solicitat apoi un elicopter SMURD, care l-a preluat și transferat la Iași. Copilul ar fi în stare gravă, comatos, cu o lovitură puternică la cap.

Mama a fost ulterior preluată de o altă ambulanță și transportată la Spitalul Județean Bacău. (foto: zdbc.ro)