Intervenție dramatică în Bacău! Un tânăr de 20 de ani a fost salvat în ultima clipă de polițiști, după ce s-a baricadat în bucătărie și a încercat să-și pună capăt zilelor. Detalii cutremurătoare despre misiunea contracronometru.
Clipe de groază, vineri, în jurul orei 11.30, într-un apartament din Bacău! Un tânăr de doar 20 de ani s-a încuiat în bucătărie și a recurs la un gest extrem. Un apel disperat la 112 a pus în mișcare forțele de ordine, iar intervenția rapidă a făcut diferența dintre viață și moarte.
O patrulă din cadrul Secției 2 Poliție Bacău a ajuns de urgență la fața locului. Ceea ce au găsit i-a pus pe agenți în fața unei intervenții contracronometru: tânărul își provoca răni în zona gâtului și a capului, având asupra sa un obiect înțepător.
Fără să piardă nicio secundă, polițiștii au acționat ferm. L-au deposedat de obiectul periculos și l-au imobilizat într-o poziție de siguranță, pentru a preveni automutilarea. În paralel, au solicitat sprijin medical de urgență.
Purtător de cuvânt IPJ Bacău, agent şef Gabriel Dumitrache: „Vineri, în jurul orei 11.30, un apel la 112 anunța faptul că un tânăr de 20 de ani își provoca leziuni, cu intenția de a-și pune capăt vieții.
Tânărul s-ar fi încuiat în bucătăria imobilului în care locuiește împreună cu mama sa.
O patrulă de poliție, din cadrul Secției 2 Poliție Bacău, ajunsă de urgență la fața locului, l-a găsit pe tânăr în bucătărie, în timp ce își provoca leziuni în zona gâtului și a capului, afirmând că dorește să se sinucidă.

Polițiștii au intervenit imediat, l-au deposedat de obiectul înțepător pe care îl avea asupra sa și l-au imobilizat într-o poziție de siguranță, pentru a preveni automutilarea.
A fost solicitat un echipaj de ambulanță, care i-a acordat îngrijiri medicale și l-a transportat la spital.
Până la sosirea echipajului medical, polițiștii au acordat primul ajutor, încercând să oprească sângerarea.
La intervenție, aceștia au fost sprijiniți de un elev al Școlii de Poliție și de un student al Academiei de Poliție, care au manifestat prezență de spirit și au consiliat-o pe mama tânărului, aflată în stare de șoc”.
Intervenția s-a încheiat cu succes, iar viața tânărului a fost salvată.












