Acasă Actualitate NEWS ALERT: Două avarii RAJA în același timp la Onești. Mai mulți...

NEWS ALERT: Două avarii RAJA în același timp la Onești. Mai mulți locuitori sunt afectați de lipsa apei

 

Mai mulți locuitori din Onești au rămas joi la prânz cu apă la presiune scăzută sau chiar fără apă la robinete, după ce aproape simultan au apărut două avarii la rețeaua de alimentare. Echipele RAJA intervin în două zone ale orașului, iar reluarea furnizării în condiții normale este estimată după ora 15.00.

Două avarii produse aproape în același timp la rețeaua de alimentare cu apă din municipiul Onești au afectat, joi, alimentarea cu apă pe mai multe străzi ale orașului.

„Echipele RAJA intervin astăzi – 30 iulie 2026, pentru remedierea unei avarii survenite la nivelul sistemului de alimentare cu apă de pe strada Avântului, din municipiul Onești, județul Bacău.

Pentru efectuarea lucrărilor de reparație se impune reducerea presiunii apei potabile, în intervalul orar 11:30–15:00, consumatorilor de pe strada Avântului. La etajele superioare ale imobilelor se poate înregistra lipsa totală a acesteia.

Ne cerem scuze pentru disconfortul creat utilizatorilor din zonă și îi asigurăm că echipele de intervenție depun toate eforturile pentru finalizarea lucrărilor și readucerea sistemului de alimentare la parametri normali de funcționare, în cel mai scurt timp.

Atenționăm consumatorii că, la reluarea furnizării apei în condiții optime, aceasta poate prezenta modificări temporare de aspect (turbiditate sau culoare). Recomandăm utilizarea apei în scopuri menajere până la limpezire”, a transmis RAJA, într-un prim comunicat de presă.

La scurt timp, RAJA a anunțat o nouă avarie, într-o altă zonă: „Echipele RAJA intervin astăzi 30 iulie 2026, pentru remedierea unei avarii survenite pe conducta de alimentare cu apă, cu diametrul de 400 mm, de pe strada Redului, din municipiul Onești, județul Bacău. Pentru executarea acestor lucrări, echipele de intervenție sunt nevoite să reducă presiunea apei potabile la nivelul sistemului de alimentare.

Astfel, în intervalul orar 11.00 – 15.00, se furnizează apă cu presiune scăzută consumatorilor de pe străzile: Redului, Vasile Alecsandri, Eternității, Serelor și Fabrica de bere. La etajele superioare ale imobilelor se poate înregistra lipsa totală a acesteia.

Ne cerem scuze pentru disconfortul creat abonaților din zonă, pe care îi asigurăm că echipele de intervenție deplasate la fața locului vor face tot posibilul pentru finalizarea lucrărilor și reluarea furnizării apei potabile în parametrii optimi, în cel mai scurt timp”.