Un tânăr din comuna Cașin, de lângă Onești, este cercetat de polițiști după ce a condus autoturismul pe drumurile publice și a refuzat atât testarea cu aparatul etilotest cât și recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
„Un tânăr de 30 de ani, din comuna Caşin, care emana halenă alcoolică, este cercetat de polițiști după ce a refuzat atât testarea cu aparatul etilotest, cât și prelevarea de mostre biologice necesare în vederea stabilirii cu exactitate a îmbibației alcoolice. Acesta a fost depistat de poliţişti, la data de 04 decembrie a.c., în trafic, pe strada Victor Babeş din Oneşti”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Bacău, inspector principal Cătălina Păduraru. (foto: imagine ilustrativă)













