Acasă National / Externe Dorinel UMBRĂRESCU, „Regele Asfaltului”, primeşte un NOU CONTRACT DE AUTOSTRĂZI de zeci...

Dorinel UMBRĂRESCU, „Regele Asfaltului”, primeşte un NOU CONTRACT DE AUTOSTRĂZI de zeci de milioane de euro

 

Omul de afaceri băcăuan Dorinel Umbrărescu a mai pus mâna pe un contract de zeci de milioane de euro, anunță romaniatv.net.

Asocierea SC SA&PE Construct – Spedition UMB – Tehnostrade a câștigat contractul pentru construcția Nodului rutier de la Românași de la Autostrada A3, după cum a anunțat directorul Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), Cristian Pistol, pe Facebook.

Pentru finalizarea acestui nod rutier, Umbrărescu va avea la dispoziție 10 luni (3 luni pentru proiectare și 7 luni pentru execuție)

Contractul, în valoare de 71,33 milioane lei (fără TVA), finanțat prin PNRR, va putea fi semnat după 10 zile, dacă nu vor fi depuse contestații. Acest nod rutier va asigura accesul pe și dinspre Autostrada Transilvania (subsecțiunea Zimbor – Poarta a3Sălajului), DN1F și DJ108A, până la finalizarea subsecțiunii Poarta Sălajului – Zalău. (foto: imagine ilustrativă)