Doliu uriaș în lumea afacerilor din Bacău. A murit unul dintre cei mai apreciați oameni de business din județ, fondatorul unei companii de top la nivel național.

Petru Plăcintă, fondatorul Agricola Internațional, în cadrul căreia a ocupat funcția de director timp de două decenii și jumătate, și cetățean de onoare al Bacăului s-a stins din viață la vârsta de 85 de ani.

Petru Plăcintă era proprietarul Cybernet Auto Center – reprezentanță auto care comercializează automobile aparținând mărcilor germane Audi și Volkswagen.

Anunțul decesului a fost făcut pe pagina de Facebook a Grădiniței Agricola, pe care Petru Plăcintă a înființat-o în anul 1984.

„Cu profundă tristeţe am aflat despre trecerea în lumea îngerilor a domnului PETRU PLĂCINTĂ, cel care, din iubire şi grijă pentru copii, într-o zi memorabilă de 1 Iunie 1984 a înfiinţat cea mai modernă grădiniţă din acele timpuri- Grădiniţa AGRICOLA. Dragul nostru OM, vom păstra vie amintirea zâmbetului dumneavoastră în faţa copiilor şi a pasiunii, anvergurii cu care aţi realizat lucruri pentru oameni! Bunul Dumnezeu vă va ţine în Lumina Sa! Condoleanţe familiei!”. (foto mic: Ziarul de Bacău)